Decalogul cititorului, evident o serie de 10 măsuri, se adresează celor care vor să înceapă să citească. O să folosesc în continuare cuvântul „decalog” cu toate că mi se pare o traducere greșită în limba română; decalog = deca logos, zece legi. Ca în multe alte cazuri, primul cuvânt este latinesc (deca = zece), al doilea grecesc (logos = lege, înțeles, sens dumnezeiesc) Ceea ce nu este cazul pentru Decalogul Cititorului, pentru că el nu vine cu constrângeri, ci cu drepturi. Daniel Pennac însuși i-a spus 10 commandements.
Cele 10 chestiuni propuse de Daniel Pennac referitor la citit sunt următoarele:
1. Le droit de ne pas lire
2. Le droit de sauter des pages
3. Le droit de ne pas finir un livre
4. Le droit de relire
5. Le droit de lire n’importe quoi (même s’il y a des bons et des mauvais romans)
6. Le droit au bovarysme (c’est-à-dire à la passion quand on lit).
7. Le droit de lire n’importe où
8. Le droit de grappiller (commencer un livre par le milieu !)
9. Le droit de lire à haute voix
10. Le droit de nous taire (taire nos sentiments à l’égard du livre)
Într-o traducere liberă – și cu comentarii, îmi permit această libertate – sunt așa:
1. Dreptul de a nu citi – ceea ce e foarte fain, pentru că ai libertatea de a începe să citești sau nu
2. Dreptul de a sări pagini – să nu ne mai simțim vinovați când sărim paginile unei cărți
3. Dreptul de a nu termina o carte – iarăși elegant, dacă nu-ți place cartea nu trebuie să te pedepsești că ai început-o. Dacă nu ai libertatea asta, începi cu frică orice carte
4. Dreptul de a reciti – inversul celei de-a treia, poate ți-a plăcut așa de mult o carte încât o mai vrei o dată
5. Dreptul de a citi nu contează ce (chiar când e vorba de romane proaste) – ceea ce mi se pare una dintre libertățile fundamentale, de a nu citi doar „ce trebuie” ci, în special, „ce ne place”
6. Dreptul de bovarism (adică pasiunea de citit) – aici mă gândesc că a pus dreptul ăsta pentru că fiecare are pasiuni și nu trebuie neapărat să existe un drept al pasiunii, dar, în fine, probabil că trebuiau să fie 10.
7. Dreptul de a citi nu contează unde – sigur, atât timp cât locul este propice cititului; dacă vrei să citești pe un șantier unde n-ai ce căuta, aici deja nu mai vorbim despre un drept.
8. Dreptul de a răsfoi (de a începe o carte de la mijloc) – n-am găsit cuvânt mai bun pentru grappiler dar da, poți începe o carte de la mojloc dacă știi tot ce s-a petrecut anterior sau dacă găsești partea inițială plictisitoare. Așa cum eu trec mult peste descrierile pe care le găsesc plictisitoare și care nu aduc valoare lecturii (valoare din punctul meu de vedere)
9. Dreptul de a citi cu voce tare – aici , iarăși, ăsta e un drept care există atât timp cât nu încalcă drepturile altora. Că dacă și eu și tu vrem să citim, dar eu vreau să-mi exercit dreptul de a citi cu voce tare, tu te-ai putea supăra.
10. Dreptul de a tăcea (despre sentimentele noastre referitoare la o carte) – da, putem să ni le exprimăm, sau nu. În ceea ce mă privește știu mulți oameni care fac paradă de cărțile pe care le-au citit (chiar dacă nu le-au citit), deci acest drept de a tăcea ar putea fi util.
Sigur, aș vrea să vedeți aceste drepturi ca atribuibile unei persoane care citește pentru că vrea, nu pentru că trebuie. Pentru că dacă vorbim despre un elev (care trebuie să se eleveze, nu? să se ridice din lectură), el are o listă de lecturi obligatorii, mai mult sau mai puțin plăcute (și eu aș fi citit cu mare bucurie Jules Verne în loc de Hortensia Papadat Bengescu, atunci, când eram elev); iar elevul trebuie să parcurgă lecturile de pe listă.
Până atunci, spor la citit, ținând cont sau nu de Decalogul cititorului